Amenințare cu bombă la Opera din Timișoara

Amenințare cu bombă la Opera din Timișoara
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș (IPJ Timiș), Șerban Pittner, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că amenințarea a fost făcută în limba engleză, iar dispecerul care a preluat telefonul a înțeles că a fost pomenit și numele Al-Quaida.
Publicat: 15/02/2012, 09:52
Actualizat: 11/05/2012, 15:50

"La ora 13.00 și la ora 13.05 s-au primit două telefoane la numărul 112. Bărbatul care a sunat a spus că în interiorul Operei este o bombă, iar o alta este într- un autoturism în apropierea Operei. De asemenea, a vorbit într-o engleză defectuoasă și dispecerul a precizat că s-a pomenit și cuvântul Al-Quaida. La fața locului s-au deplasat polițiști, echipe de pirotehniști, s-au evacuat persoanele din clădire și se fac cercetări”, a spus Șerban Pittner.

Potrivit sursei citate, persoana care a sesizat Serviciul de Urgențe 112 a sunat de la un telefon public.

La Opera Națională Română din Timișoara au venit și echipe speciale cu câini pentru a cerceta zona.

Instituția de cultură este implicată pentru a doua oară anul acesta într-o amenințare cu bombă, prima fiind făcută publică prin intermediul Internetului. (Mediafax)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Jimmy Carter, primul președinte american care atinge vârsta de 100 de ani